NOI NU ELIBERĂM PERMISE DE PORT ARMA! POLIŢIA, DA!

În zilele noastre, având în vedere faptele antisociale tot mai dese şi din ce în ce mai violente, tot mai multe persoane doresc să îşi cumpere o armă cu care să se apere.

Unii cunosc paşii de urmat pentru procurarea unei arme şi ce implică deţinerea unei arme, alţii nu…

Prin activitatea desfăşurată de societatea noastră, promovăm şi încercăm să dezvoltăm o cultură sănătoasă a armelor.

Armele nu rănesc, oamenii rănesc!

Cunoaşterea legislaţiei, a normelor de siguranţă şi a unui instructaj făcut de un instructor în poligonul de tragere reduc considerabil posibilitatea implicării dumneavoastră în evenimente nedorite (organizăm lunar Curs de instruire teoretică şi practică pe linie de arme şi muniţii).

Pentru că ne întâlnim frecvent cu situaţii în care ni se cere un permis de port armă sau chiar o armă ne-am gândit să vă facem o scurtă prezentare a prevederilor legislative cu privire la autorizarea în vederea procurării unei arme.

Categoriile de persoane fizice care pot fi autorizate să procure arme letale:
(1) Persoanele fizice de cetăţenie română cu domiciliul sau reşedinţa în România, care îndeplinesc condiţiile enumerate maj jos pot fi autorizate, la cerere, să procure arme letale.

(2) Armele de apărare şi pază pot fi procurate numai de către următoarele categorii de persoane:

  1. demnitarii, magistraţii, diplomaţii, militarii şi poliţiştii, pe perioada cât sunt în activitate şi după încetarea activităţii, pensionare, trecerea în rezervă sau retragere, după caz, cu excepţia situaţiei în care aceştia şi-au pierdut calitatea din motive imputabile lor;
  2. persoanele prevăzute de lege, care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, pe perioada în care au această calitate, cu excepţia personalului de pază din cadrul societăţilor specializate de pază;
  3. persoanele incluse în programe de protecţie a martorilor, pe perioada în care au această calitate.

3) Vânătorii pot procura arme de vânătoare, precum şi arme de tir, numai din categoria armelor lungi.

(4) Sportivii de tir categoria I, membrii loturilor naţionale sau olimpice, antrenorii şi instructorii în poligonul de tragere pot procura pe perioada cât sunt în activitate numai arme de tir, cu excepţia situaţiei în care aceştia şi-au pierdut calitatea din motive imputabile lor.

(5) Colecţionarii de arme pot procura numai arme de colecţie, fără muniţia aferentă, cu excepţia celor prevăzute în categoria B pct. 7 din anexă, proiectate după anul

1945, în condiţiile stabilite în normele metodologice de aplicare a Legii 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor.

 

  Condiţii de acordare a autorizaţiei de procurare a armelor letale

Autorizaţia de procurare a armelor letale se acordă persoanelor prevăzute la punctele (2)-(5), dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:

  1. au împlinit vârsta de 18 ani;
  2. deţin calitatea impusă de lege, atestată prin prezentarea unor documente stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi, în funcţie de destinaţia armelor;
  3. nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu executare, pentru infracţiuni comise cu intenţie ori pentru infracţiuni prevăzute de Legea 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor;
  4. nu sunt inculpate în cauze penale pentru fapte săvârşite cu intenţie, prevăzute de Codul penal, Partea specială, titlurile I, II, III, X, XI, XII şi art. 269, 280, 281, 283, 285, 286, 287, 342, 346, 348, 369, 371, 375, 381, 383, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  5. sunt apte din punct de vedere psihologic şi medical pentru a deţine şi folosi arme şi muniţii;
  6. nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, conform datelor şi informaţiilor existente la organele competente;
  7. au absolvit un curs de instruire teoretică şi practică, organizat de o persoană juridică autorizată pentru această activitate, în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a Legii nr.295/2004;
  8. nu le-a fost anulat în ultimii 2 ani dreptul de procurare, deţinere sau, după caz, port şi folosire a armelor letale ori a armelor neletale supuse autorizării, cu excepţia situaţiilor în care măsura anulării s-a dispus ca urmare a pierderii calităţii prevăzute punctele (2)-(5);
  9. nu au pierdut sau nu le-au fost sustrase în ultimii 5 ani arme letale sau arme neletale supuse autorizării, din motive imputabile lor, procurate în condiţiile Legii nr.295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor.

 Condiţii cu privire la procurarea, înstrăinarea, deţinerea, portul şi folosirea armelor neletale de către persoanele fizice

Procurarea şi înstrăinarea armelor neletale
(1) Cetăţenii români şi rezidenţii statelor membre cu domiciliul, reşedinţa sau, după caz, locul de rezidenţă în România, precum şi străinii cu şedere legală în România, care au împlinit vârsta de 18 ani, pot să procure arme neletale din categoriile C şi D din anexa Legii nr.295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, precum şi muniţia aferentă de la orice armurier şi, după caz, intermediar care comercializează astfel de arme:

  1. a) după obţinerea autorizaţiei de procurare potrivit alin. (4), pentru armele prevăzute în categoria C din anexa Legii nr.295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor;
    b) după notificarea prealabilă a organelor prevăzute la art. 11 alin. (1), pentru armele prevăzute în categoria D din anexa Legii nr.295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor.

(2) Persoanele fizice prevăzute la alin. (1) pot procura, în scopul deţinerii, respectiv al portului şi folosirii, cel mult două arme neletale de autoapărare şi un număr nelimitat de arme de tir sportiv din categoria celor prevăzute în categoria C din anexa Legii nr.295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor.
(3) Armele neletale prevăzute în categoria C pct. 22 din anexa Legii nr.295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor pot fi procurate, în scopul deţinerii, respectiv al portului şi folosirii, numai de către sportivii şi antrenorii de tir.
(4) Autorizaţia de procurare a armelor neletale prevăzute în categoria C din anexă se acordă persoanelor prevăzute la alin. (1), dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
a) nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de un an;
b) nu sunt inculpate în cauze penale pentru fapte săvârşite cu intenţie;
c) sunt apte din punct de vedere psihologic şi medical;
d) nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, conform datelor şi informaţiilor existente la organele competente;

  1. e) nu le-a fost anulat în ultimii 2 ani dreptul de procurare, deţinere sau, după caz, de port şi folosire a armelor letale ori neletale supuse autorizării, cu excepţia situaţiilor în care măsura anulării s-a dispus ca urmare a pierderii calităţii prevăzute la punctele (2)-(5)(vezi la arme letale);
  2. f) nu au pierdut sau nu le-au fost sustrase în ultimii 5 ani arme letale şi neletale supuse autorizării, din motive imputabile lor, procurate în condiţiile Legii nr.295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor.
  3. g) au absolvit un curs de instruire teoretică şi practică, organizat de o persoană juridică autorizată pentru această activitate, în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a Legii nr.295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor.

 

Într-adevăr, cu arme şi muniţii ne ocupăm, avem poligon, facem cursuri şi avem şi magazin de specialitate, dar pentru ca o persoană să îşi poată cumpăra o armă letală sau neletală e nevoie să fie autorizată de poliţie.

Sperăm că informaţiile de mai sus v-au fost utile şi vă aşteptăm la poligon atât pentru efectuarea cursului de instruire teoretică şi practică pe linie de arme şi muniţii, cât şi pentru şedinţe de trageri de agrement sau de antrenament!